Delegația Politehnicii Iași a plecat, duminică la prânz, spre București, de unde luni își va continua drumul spre Bolu (Turcia), via Istanbul, unde gruparea din Copou va avea cartierul general timp de 12 zile.
Antrenorul Mihai Teja a plecat spre Turcia cu un lot subțire, format din doar 18 jucători, trei dintre aceștia fiind portari, iar patru juniori. În câteva zile va face joncțiunea cu lotul un al 19-lea jucător, Alexandru Zaharia, și el junior crescut la Iași, acesta fiind cooptat în lot în urma trialului organizat sâmbătă seară, în Copou. Cum Zaharia nu are încă pașaport, va pleca în Turcia imediat după ce își va scoate documentul în regim de urgență, cel târziu marți.
La Bolu, lotul Politehnicii va fi completat cu mai mulți jucători experimentați, între care, foarte posibil și Andrei Cristea. Acesta va veni luni la Iași pentru a-și negocia revenirea în Copou.
Oficialii lui Poli i-au transmis lui Cristea că nu-i pot oferi un salariu mai mare de 5.000 de euro, pe lângă această sumă patronul Craiovei urmând să pluseze cu încă 1.500 de euro. Dacă va accepta acest salariu lunar, Andrei Cristea va semna cu Poli pe un sezon și se va alătura lotului ieșean la Bolu, cel mai târziu marți.
De altfel, antrenorul Mihai Teja a declarat la plecarea spre Turcia că și-l dorește pe golgeterul în activitate al Ligii 1. „Am vorbit cu Andrei Cristea, am vorbit din două în două zile cu el, i-am spus că îl vreau aici, dar el are un contract mare la Craiova. Are și el o vârstă. Dacă se poate rezolva, ne va ajuta”, a spus Teja.
Tot în Turcia, ieșenii îl așteaptă și pe Platini, căruia oficialii din Copou i-au făcut o ultimă ofertă. Mijlocașul din Insulele Capului Verde nu s-a prezentat la reunire și nu a efectuat niciun antrenament sub comana lui Teja, solicitând un salariu de 10.000 euro pentru a continua la Iași, aproape dublu decât în stagiunea trecută. „Noi i-am făcut o ofertă. Dacă nu va accepta, va pleca, dar va fi amendat și suspendat pentru faptul că nu s-a prezentat la reunire, el fiind încă sub contract”, a declarat președintele Adrian Ambrosie, acesa fiind completat de antrenorul Mihai Teja: „Nu vreau să oblig pe nimeni să vină la Poli Iași. Nu vreau să lucrez cu jucători nemulțumiți sau care nu vor să vină. Mi-l doresc pe Platini, sper să vină, dar nici nu vreau să vină jucători nemulțumiți”.
Mihai Teja a deplasat în cantonament și doi jucători despre care s-a spus inițial că Poli se va despărți. Spaniolul Adria Gallego a acceptat o scădere a salariului cu 1.000 de euro și și-a prelungit contractul cu un an, în timp ce Laurențiu Rus, care a făcut și el deplasarea la Bolu, este dorit de Teja în lot, mai cu seamă după ce Gabi Bosoi a refuzat să continue la Iași. Numai că, Rus va semna prelungirea doar dacă va accepta și el să renunțe la o parte din salariu, mai exact 1.000 de euro. Mai în glumă, mai în serios, antrenorul Mihai Teja a declarat la plecarea spre Turcia că lotul este conturat doar în proporție de 10 la sută.
„Din punct de vedere al antrenamentelor, sunt lucruri bune, băieții sunt bine. Se antrenează foarte bine, totul a fost OK. Mai sunt multe schimbări, vor mai veni jucători. Nu ne grăbim. Vrem să aducem jucători de calitate bună, pentru a forma un lot competitiv. Suntem la început. Să vedem ce se întâmplă cu jucătorii sub 21 la meciurile amicale. E doar începutul acum. E greu să pleci cu tot lotul în cantonament. Nici la echipele mari nu se întâmplă asta. Oice antrenor din lume își dorește jucătorii în cantonament, dar e greu. Mai ales la noi, unde nu este o situație financiară bună”, a spus Teja, care s-a referit și la jucătorii Under 21: „Toți copiii pe care i-am găsit aici sunt de viitor, sunt copii buni, dar sunt juniori și e greu să facă față la Liga I. Încercăm să mai aducem sub 21 de ani, jucători care au minute pe la Liga a doua sau Liga I. Regula Under 21 rămâne o problemă pentru toată lumea. În afara cluburilor care cresc acești jucători, cu toții avem probleme”.
Ștefan Târnovanu, portar eligibil pentru regula Under 21: „Trebuie să vină câțiva jucători cu experiență și alături de ei să creștem și noi, juniorii. Mister Mihai Teja e un om super OK, prima impresie e foarte bună. Sper să-i fac pe plac. Ne va aștepta o perioadă foarte grea. Sper să apăr cât mai bine și să demonstrez că merit să joc. Regula Under 21 mă poate avantaja”.
Ionuț Panțîru: „Mergem în Turcia să ne pregătim foarte bine și să ne întoarcem acasă pregătiți sută la sută pentru a începe campionatul. Este important să înțelegem ceea ce antrenorii cer de la noi și să ne facem treaba. Orice început e greu, dar mergem să ne pregătim foarte bine și să facem o treabă bună. Am primit un salariu acum, după cantonament vom mai primi încă un salariu, chiriile și celelalte drepturi”.
Lotul deplasat de Mihai Teja în cantonamentul din Turcia:
Denis Rusu, Ștefan Târnovanu, Alberto Cobrea (portari), Vlad Danale, Cosmin Frăsinescu, Marius Chelaru, Francisc Cristea, Mario Pipoș, Ionuț Panțîru, Laurențiu Rus, Adria Gallego, Sabin Moldovan, Alex Negrea, Joao Teixeira, Alesio Carlone, Mihai Armeanu, Ionuț Rusu, Florian Loshaj.
Alexandru Zaharia va pleca spre Turcia după ce își va scoate pașaportul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER